Guvernele își schimbă atitudinea față de produsele fără fum ca alternative la fumat

Guvernele își schimbă atitudinea față de produsele fără fum ca alternative la fumat
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 13/12/2021, 15:20
Actualizat: 13/12/2021, 15:24

Problema fumatului începe să fie abordată, de tot mai multe țări, în mod diferit față de tradiționalul ”renunță sau mori”. Pornind de la dificultatea celor care fumează de a renunța la acest obicei, guvernele lumii tind spre reglementări proporționale – mai favorabile – ale produselor alternative din tutun, dintre care cea mai cunoscută este categoria produselor fără fum și a țigărilor electronice.

Țări ca Marea Britanie, Elveția, Noua Zeelandă, Grecia, Cipru sau Uruguay au adoptat sau pus în dezbatere acte normative și decizii care iau în considerare aceste noi categorii de produse pentru a evalua gradul în care riscurile de sănătate asociate scad și a permite comunicarea diferențelor dintre fumatul clasic și produsele alternative, scrie CSID.

Cercetările recente subliniază faptul că fumatul implică riscuri mari pentru sănătate în primul rând din cauza compușilor rezultați ca urmare a arderii, cum ar fi gudronul sau monoxidul de carbon, care sunt cauza principală a numeroase boli legate de fumat.

Aceste riscuri sunt caracteristice țigărilor clasice, care sunt consumate prin arderea tutunului, în timp ce numeroase studii arată că noile produse de fumat fără ardere, precum și țigările electronice, reprezintă o alternativă mai bună în cazul fumătorilor care nu pot renunța la obicei, prin prezența mult mai redusă a acestor compuși.

Noua Zeelandă, țară ”fără fum” până în 2025

Pornind de la aceste constatări, Noua Zeelandă a aprobat în luna august a acestui an un cadru legislativ pentru produsele de vapat și produsele din tutun încălzit cu scopul de a ”sprijini fumătorii să treacă la produse reglementate” care sunt ”semnificativ mai puțin dăunătoare decât fumatul” și de a avea o țară ”fără fum” până în 2025 – definită ca atunci când 5% sau mai puțin din populația adultă fumează.

Intenția legii – de a îndepărta fumătorii de țigări – este rezumată succint prin informațiile care pot fi afișate în magazin sau online: ”Înlocuirea completă a țigării cu un produs de vapat va reduce riscurile asupra sănătății” și ”Dacă fumezi, trecerea completă la produse de vapat este o opțiune mult mai puțin dăunătoare”.

Platformă de informare privind beneficiile produselor fără fum

Ministerul Sănătății din Noua Zeelandă și Agenția de Promovare a Sănătății au dezvoltat o platformă online de informare, numită Vaping Facts, scopul acesteia este de a educa publicul cu privire la beneficiile trecerii la produse cu risc redus.

La începutul lunii decembrie 2021, Ministerul Sănătății din această țară a făcut public ”Planul de Acțiune Fără Fum” care include și alte măsuri prin care să încurajeze fumătorii să renunțe la fumat sau să treacă la alternative mai puțin nocive. Acest plan se referă strict la produsele din tutun combustibile, nu și la țigări electronice sau produsele care încălzesc tutunul.

Întrebată despre vapat, prim-ministrul Jacinda Ardern a declarat:

”Vedem că vapatul este folosit de oameni ca un instrument pentru a renunța la fumat și asta ne permite să continuăm cu activități suplimentare pentru a reduce fumatul, deoarece există o alternativă”.

Recent, parlamentul elvețian a promulgat o nouă lege federală privind produsele din tutun și țigările electronice, care urmează să intre în vigoare până în trimestrul I din 2023. Legea diferențiază în reglementare produsele necombustibile față de țigări, printre prevederi numărându-se faptul că produsele necombustibile au avertismente de sănătate care conțin informații referitoare la absența fumului versus avertismente grafice de sănătate în cazul țigărilor.

Uruguayul, o țară cu reglementări stricte pentru produsele din tutun permite din martie 2021 importul de produse din tutun încălzit. Printr-un decret semnat de președinte și de întregul guvern a fost recunoscut faptul că există alternative la țigări acum și că au un profil de risc diferit față de țigări și pot juca un rol în reducerea impactului fumatului în țară.

Și în Uniunea Europeană, Italia, Bulgaria, Grecia și Cipru au aprobat, începând din 2020, comunicarea informațiilor către consumatori cu privire la riscurile comparativ mai mici ale produselor fără fum.

Țigările electronice, prescrise pe rețetă în Marea Britanie

Noutatea cea mai mare vine, însă, din Marea Britanie, acolo unde țigările electronice ar putea fi prescrise pe rețetă, ca mijloc de renunțare la fumatul clasic. Inițiativa aparține Agenției de Reglementare a Medicamentelor și Produselor de Sănătate (Medicines and Healthcare products Regulatory Agency – MRHA), care a demarat un proces de consultări cu fabricanții de produse de tutun alternative, pentru a evalua în mod riguros produsele cele mai puțin dăunătoare pentru sănătate din această categorie, relatează BBC.

Agenția britanică menționată nu intenționează să popularizeze fumatul în rândul nefumătorilor sau să permită prescrierea de țigări electronice acestora din urmă. Dar măsura vine pe fondul ambițiilor guvernului britanic de a elimina fumatul până în anul 2030, în condițiile în care în Marea Britanie există încă în jur de 6,1 milioane de fumători.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, numărul total al fumătorilor din lume este în momentul de față de peste un miliard. Fără schimbări de strategie și cadru legislativ, această cifră ar putea rămâne constantă până în 2025, conform estimărilor aceleiași organizații.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...